Descriere
Boala Wilson este o tulburare genetică moștenită, asociată cu metabolismul anormal al cuprului, care duce la stocarea excesivă a cuprului, în special în ficat și creier. Cuprul este un mineral esențial, care este absorbit în organism prin dietă. Este încorporat în enzime, care joacă un rol important în reglarea metabolismului fierului, formarea țesutului conjunctiv, producția de energie la nivel celular, producția de melanină și funcția sistemului nervos și a creierului.
Cuprul este absorbit în intestin, legat de o proteină transportoare și transportat în ficat. Ficatul stochează o parte din cupru și leagă majoritatea restului, de o proteină, numită apoceruloplasmină, precursoare a enzimei ceruloplasmină. Aproximativ 95% din cuprul din sânge este legat de ceruloplasmină, iar majoritatea restului este legat de alte proteine, cum ar fi albumina. Numai o mică cantitate este prezentă în mod normal în stare liberă (nelegată). Excesul de cupru este, în mod normal, excretat în bilă și îndepărtat din corp prin scaun. O parte din cupru este, de asemenea, eliminat prin rinichi în urină.
Boala Wilson este o tulburare autosomal recesivă, ceea ce înseamnă că are nevoie de două copii ale genei modificate, câte una moștenită de la fiecare părinte, pentru a putea provoca dereglarea. Cei cu un singur exemplar sunt purtători și pot transmite mutația asupra copiilor lor, dar nu prezintă simptome ale bolii.
Mutația în boala Wilson este la gena ATP7B. Această genă este necesară atât pentru a atașa cuprul la molecula ceruloplasmină în curs de dezvoltare, cât și pentru a excreta cuprul în bilă. O modificare a ambelor copii genetice (homozigotă) duce la depozitarea în exces a cuprului în ficat și la o scădere a ceruloplasminei din sânge. Pe măsură ce acumularea devine toxică, cuprul începe să deterioreze celulele și țesutul din ficat, deversează în sânge și începe să formeze depozite în alte organe, cum ar fi creierul și rinichii. Concentrațiile de cupru libere (nelegate) în sânge cresc și pot provoca leziuni oxidante celulare (necroză).
Persoanele afectate pot prezenta semne și simptome asociate cu disfunție hepatică, leziuni neurologice sau ambele. Severitatea stării depinde parțial de mutațiile genetice prezente, dar variază, de asemenea, de la persoană la persoană.
În prezent există aproximativ 40 de variante normale cunoscute ale genei ATP7B și peste 260 de mutații diferite ale acesteia, care au fost asociate cu boala Wilson. Doar câteva din aceste mutații sunt frecvente, însă prevalența acestora variază în funcție de etnie în întreaga lume.Persoanele afectate pot avea două copii ale aceleiași mutații genetice sau două mutații diferite.
Persoanele cu boala Wilson care prezintă implicații hepatice, dezvoltă, de obicei, simptome începând din copilăria timpurie. Cei cu implicare cerebrală pot avea simptome neurologice și psihiatrice începând cu adolescența sau de la 20 ani, dar intervalul de vârstă pentru ambele poate varia de la aproximativ 3 ani la mai mult de 50 de ani.
Depunerile de cupru din ficat pot duce la hepatită acută, cronică și progresivă și la ciroză și pot determina semne și simptome precum: icter, oboseală, durere abdominală, greață, ascită. Persoanele ale căror creier este afectat, pot prezenta o serie de simptome fizice, printre care: contracții musculare care persistă și cauzează mișcări repetitive ale membrelor și mișcări repetitive (distonie), rigiditate musculară facială, tremor, mișcări anormale ale globilor oculari, modificarea mersului, dificultate la mers, vorbire și înghițire. De asemenea, pot apărea modificări comportamentale, cum ar fi depresia, paranoia, impulsivitatea, comportamentul obsesiv, agresiunea și scurtarea perioadei de atenție.
Aproximativ 50% dintre cei cu boala hepatică și 90% dintre cei cu afectare a creierului vor prezenta inele Kayser-Fleischer, depozite de cupru într-un inel în jurul corneei, care poate fi văzut printr-un examen de ochi cu lampă cu fantă.
Unele persoane cu boala Wilson pot prezenta, de asemenea, anemie, vânătăi ușoare, dureri articulare și/sau disfuncții renale.
Netratată, boala Wilson tinde să devină progresiv mai gravă și este, în cele din urmă, fatală. Odată cu detectarea și tratamentul precoce, majoritatea celor afectați pot trăi o viață relativ normală. Afecțiunile hepatice și neurologice care apar înainte de tratament, se pot îmbunătăți, dar sunt adesea permanente.
Indicatii
- Testarea genetică moleculară este folosită pentru a diagnostica boala Wilson, pentru a identifica mutația (mutațiile) și pentru a identifica purtătorii.
- Evaluarea severității bolii
- Distincția dintre cei care suferă de boală și cei care sunt doar purtători
- Excluderea altor cauze ale disfuncției hepatice și neurologice
- Monitorizarea eficacității tratamentului
- Pentru a identifica membrii familiei care sunt presimptomatici sau purtători
- Uneori, pentru evaluarea prenatală
Interpretari
Unele predicții privind severitatea bolii pot fi stabilite pe baza mutațiilor prezente, dar testarea nu poate determina gravitatea, complicațiile sau implicarea organelor care vor fi afectate la un anumit individ. Severitatea poate varia semnificativ, chiar și între membrii familiei cu aceleași mutații.
Dacă mutațiile au fost identificate la o persoană cu boala Wilson, membrii familiei acelei persoane pot fi testate pentru acele mutații specifice. Se poate efectua secvențierea genei pentru a examina întreaga genă pentru mutații. Acesta este cel mai amplu test.
Rezultatul testului confirmă diagnosticul de boală Wilson, identifică mutațiile și persoanele purtătoare.